

Carmen Bejan, studenta criminală de la Timișoara, a fost dată în judecată de penitenciarul Gherla

În 2011, Carmen Bejan, o studentă la Medicină din Timișoara, șoca opinia publică după ce omora un bărbat care o amenințase cu violul. Condamnată la 20 de ani de detenție pentru fapta săvârșită împreună cu iubitul ei de atunci, Carmen a fost încarcerată la penitenciarul Arad, unde s-a măritat cu Claudiu Satran, un deținut condamnat pentru trafic de droguri și eliberat condiționat în 2013.
Din închisoare, Carmen și-a făcut un obicei de a da în judecată penitenciarul în care era închisă, așa cum s-a întâmplat în 2018, când a pierdut la Judecătoria Arad procesul intentat penitenciarului din localitate. Recent, studenta criminală de la Timișoara a ajuns parte dintr-un proces cu penitenciarul Gherla, semn că mai nou acolo își execută pedeapsa. La următorul termen, cel de pe 21 septembrie, penitenciarul apare în rolul ”contestatorului”, în timp ce Carmen este ”intimat” în speța respectivă.
UTIMELE STIRI

Adevărul despre boala lui Aurelian Preda: “Era hrănit cu pastile în ultimii ani de viață!”

M-am însurat cu Sorina repede, iar după nuntă visam la o noapte de dragoste ca-n filme.
