Michael Schumacher va suferi o nouă operaţie, la șase ani de la accidentul grav petrecut la schi

Schumacher, care a împlinit 51 de ani pe 3 ianuarie, a fost deja supus unui tratament medical anul trecut la Paris de chirurgul specializat în chirurgie coronariană Philippe Menasche care, potrivit mass-media, se va ocupa şi de noua operaţie, informează Agerpres.

Obiectivul intervenţiei, spune Menasche, este de a ”regenera sistemul nervos central” al lui Schumacher. În declaraţiile publicate de Contro Copertina, neurochirurgul italian Nicola Acciari a spus că Schumacher suferă de atrofie musculară şi osteoporoză din cauza imposibilităţii activităţii fizice.

Michael Schumacher s-a trezit din comă la şase luni după accident. De la clinica unde era internat a fost transferat la un centru de reabilitare din Lausanne (Elveţia) şi de acolo la cabana familiei din Gland, amenajată de soţia pilotului, Corinna, pentru a-i oferi îngrijirile de care are nevoie.

La peste şase ani de la accidentul de schi pe care l-a suferit în Alpii francezi se cunosc foarte puţine lucruri despre starea de sănătate a lui Schumacher. Doar câteva persoane sunt autorizate să-l vadă pe fostul pilot al lui Ferrari, printre acestea neaflându-se fostul său manager, Willi Weber, care a ţinut să-i reproşeze acest lucru soţiei lui Schumacher.

Schumacher este deţinătorul recordului de victorii în Marele Circ (91).

UTIMELE STIRI

11 Aug Alte sporturi

Lewis Hamilton își vinde casa cu 52 de milioane de euro. Nu a dormit nicio noapte acolo

11 Aug Alte sporturi

Alex Zanardi, fostul pilot de Formula 1 rămas fără picioare în 2001, a fost lovit de un camion în timpul unei curse pentru paralimpici

25 Sep

Adevărul despre boala lui Aurelian Preda: “Era hrănit cu pastile în ultimii ani de viață!”

FLUX STIRI

25 Sep

Adevărul despre boala lui Aurelian Preda: “Era hrănit cu pastile în ultimii ani de viață!”

25 Sep

M-am însurat cu Sorina repede, iar după nuntă visam la o noapte de dragoste ca-n filme.

25 Sep

Oliviu Gherman a murit! Moment de reculegere în Senat

25 Sep

Maria Ciobanu și-a pierdut memoria după un AVC. Momente de coșmar pentru solistă

25 Sep

Florin Piersic, reacţie ironică după ce s-a spus că ar fi murit

25 Sep

„CU FINALIZARE”. ANDRA MĂRUȚĂ A RECUNOSCUT CU CÂȚI BĂRBAȚI A FĂCUT AMOR, DE FAPT. ÎȚI VEI SCHIMBA RADICAL PĂREREA DESPRE EA

25 Sep

Cristian Tudor Popescu: ”Oamenilor nu le mai este atât de teamă de moarte„

25 Sep

Oamenii care au grupa aceasta de sânge nu vin de pe Pământ. Cercetătorii au aflat asta

25 Sep

Maria Ghiorghiu, profeţie misterioasă! “Hai, Doamne! Vindecă…”

25 Sep

Tatăl Denisăi Răducu, devastat de durere la trei ani de la moartea artistei: ”Nu va dispărea niciodată din sufletul meu”

25 Sep

Ionuţ Şi Corina Au Murit Împreună. El Avea 33, Ea 30 De Ani. Erau O Familie Foarte Fericită! Fetiţa Lor De Nici 3 Ani Este În Stare Gravă Și Se Zbate Între Viață Și Moarte! Cumplit Ce S-A Intamplat Cu Ei

25 Sep

Un arhitect francez a murit în urma exploziilor din Beirut. Bărbatul filma haosul din capitala Libanului

25 Sep

În mijlocul slujbei, copilul s-a ridicat în tăcere, s-a dus la sicriul mamei sale și a lipit urechea de el

24 Sep

O celebră prezentatoare TV s-a sinucis! Vedeta în vârstă de 40 de ani și-a pus capăt zilelor după ce a fost implicată într-un scandal cu iubitul său

24 Sep

Tragic. A murit unul dintre cei mai importanți oameni de media din România. Avea 47 de ani și 5 copii

24 Sep

Cum să beţi APĂ pentru o SLĂBIRE spectaculoasă – un antrenor dezvăluie cum se pot pierde 9 kilograme în 3 săptămâni

24 Sep

Un bărbat le-a batjocorit pe fetele iubitei sale. Femeia a plecat la muncă în străinătate și și-a lăsat copilele în grija agresorului!

24 Sep

Credea că e un animal. L-a atins, dar s-a dezlănțuit COȘMARUL! Ce era, de fapt, acolo

24 Sep

O mamă de 64 de ani, prinsă în timp ce întreținea relații sexuale cu propriul fiu! Soția bărbatului a făcut descoperirea șocantă

24 Sep

Cumpănașu, dezvăluiri incredibile despre Alexandra: „Am văzut-o clar. Era pe un pod și zâmbea”