Oamenii care au grupa aceasta de sânge nu vin de pe Pământ. Cercetătorii au aflat asta

Cu toții spunem despre unii oameni: ”pare extraterestru”, fie că e vorba de persoane ciudate sau foarte capabile. Cercetătorii au ajuns însă la o concluzie care șochează. Unii dintre semenii noștri chiar nu par a fi veniți de pe Pământ!

Cei care au grupa aceasta de sânge nu vin de pe Pământ

Totul ține de grupa sanguină cu care ne naștem. Oamenii semănă de multe ori cu părinții lor, chiar și atunci când vine vorba despre grupa sanguină. Aceasta determină compatibilitatea cu alte persoane în situația unei transfuzii de sânge. Sângele se clasifică în funcție de cele patru grupe: 0, A, B sau AB, dar și în funcție de RH, care poate fi pozitiv sau negativ.

Majoritatea locuitorilor planetei au RH pozitiv, în vreme ce doar 15% de pe tot globul au RH negativ. Aici vine informația șocantă. Cercetătorii susțin că aceștia nu ar veni de fapt de pe pământ, ci de pe alte planete, cum ar fi Marte sau Venus deoarece ar prezenta anumite particularități.

Doar 15% din populație are RH negativ

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că cele mai multe din persoanele din lume, care au un RH negativ, provin din nordul Europei și au ochii verzi sau albaștri, părul șaten sau roșcat, au membrele reci și sunt mai sensibili la temparaturile ridicate, potrivit publicației Mega Doctor News.

Aceste persoane dețin o putere intelectuală vizibil mai ridicată comparativ cu ceilalți semeni ai noștri. Această putere se transpune și în abilități de natură emoțională care sunt în plină dezvoltare comparativ cu oamenii care nu se încadrează în acestă categorie.

Fapptul că sunt diferiți le aduce însă și unele dezavanatajele, mai ales pe femeile cu RH negativ. Femeile însărcinate ale căror copii vor avea un RH negativ vor întâmpina dificultăți la nașter. Riscul este ca bebelușii să nu reușească să supraviețuiască sau să se nască cu probleme de sănătate destul de grave, dacă femeia însărcinată nu primește pe timpul sarcinii tratamentul necesar.

 

UTIMELE STIRI

25 Sep

Adevărul despre boala lui Aurelian Preda: “Era hrănit cu pastile în ultimii ani de viață!”

25 Sep

M-am însurat cu Sorina repede, iar după nuntă visam la o noapte de dragoste ca-n filme.

25 Sep

Oliviu Gherman a murit! Moment de reculegere în Senat

FLUX STIRI

25 Sep

Adevărul despre boala lui Aurelian Preda: “Era hrănit cu pastile în ultimii ani de viață!”

25 Sep

M-am însurat cu Sorina repede, iar după nuntă visam la o noapte de dragoste ca-n filme.

25 Sep

Oliviu Gherman a murit! Moment de reculegere în Senat

25 Sep

Maria Ciobanu și-a pierdut memoria după un AVC. Momente de coșmar pentru solistă

25 Sep

Florin Piersic, reacţie ironică după ce s-a spus că ar fi murit

25 Sep

„CU FINALIZARE”. ANDRA MĂRUȚĂ A RECUNOSCUT CU CÂȚI BĂRBAȚI A FĂCUT AMOR, DE FAPT. ÎȚI VEI SCHIMBA RADICAL PĂREREA DESPRE EA

25 Sep

Cristian Tudor Popescu: ”Oamenilor nu le mai este atât de teamă de moarte„

25 Sep

Maria Ghiorghiu, profeţie misterioasă! “Hai, Doamne! Vindecă…”

25 Sep

Tatăl Denisăi Răducu, devastat de durere la trei ani de la moartea artistei: ”Nu va dispărea niciodată din sufletul meu”

25 Sep

Ionuţ Şi Corina Au Murit Împreună. El Avea 33, Ea 30 De Ani. Erau O Familie Foarte Fericită! Fetiţa Lor De Nici 3 Ani Este În Stare Gravă Și Se Zbate Între Viață Și Moarte! Cumplit Ce S-A Intamplat Cu Ei

25 Sep

Un arhitect francez a murit în urma exploziilor din Beirut. Bărbatul filma haosul din capitala Libanului

25 Sep

În mijlocul slujbei, copilul s-a ridicat în tăcere, s-a dus la sicriul mamei sale și a lipit urechea de el

24 Sep

O celebră prezentatoare TV s-a sinucis! Vedeta în vârstă de 40 de ani și-a pus capăt zilelor după ce a fost implicată într-un scandal cu iubitul său

24 Sep

Tragic. A murit unul dintre cei mai importanți oameni de media din România. Avea 47 de ani și 5 copii

24 Sep

Cum să beţi APĂ pentru o SLĂBIRE spectaculoasă – un antrenor dezvăluie cum se pot pierde 9 kilograme în 3 săptămâni

24 Sep

Un bărbat le-a batjocorit pe fetele iubitei sale. Femeia a plecat la muncă în străinătate și și-a lăsat copilele în grija agresorului!

24 Sep

Credea că e un animal. L-a atins, dar s-a dezlănțuit COȘMARUL! Ce era, de fapt, acolo

24 Sep

O mamă de 64 de ani, prinsă în timp ce întreținea relații sexuale cu propriul fiu! Soția bărbatului a făcut descoperirea șocantă

24 Sep

Cumpănașu, dezvăluiri incredibile despre Alexandra: „Am văzut-o clar. Era pe un pod și zâmbea”

24 Sep

Carmen Bejan, studenta criminală de la Timișoara, a fost dată în judecată de penitenciarul Gherla